
Ce este mâncatul emoțional şi cum îl putem remedia?
Stresul şi emoţiile negative, precum anxietatea sau depresia pot duce la mâncatul emoţional. De multe ori, când ne cufundăm în problemele de zi cu zi, mâncăm şi atunci când nu ne este foame, având senzaţia că nu ne mai săturăm.
Află motivele care te țin dependent de mâncare, în special de dulciuri
A avea o adicție alimentară, sau de orice fel, este ca și cum ai fi pasager pe locul din spate al unui autobuz vechi plin de alți pasageri. Unii dintre aceștia sunt supărați, unii plâng, unii se tem. Autobuzul circulă pe un drum de munte plin de curbe periculoase, noaptea târziu, și afară este o furtună...