Durerea repetată pe care o resimte un copil se transformă în timp într-o traumă. Din acest motiv, foarte multe persoane uită de anii copilăriei sau își aduc aminte doar frânturi din momentele marcante ale vieții lor.
Cele 10 traume ale copilăriei pot varia în intensitate și formă, având un impact semnificativ asupra dezvoltării emoționale și psihologice a copilului.
- Abandonul
Te-ai simțit vreodată abandonat?
Aici nu mă refer doar la acei copii pe care părinții nu i-au acceptat în viața lor, ci și la cei care s-au simțit dați la o parte în copilărie, nedoriți și neiubiți.
Astfel, te mai întreb odată: Te-ai simțit abandonat în copilărie? Ai simțit că sentimentele tale nu contează sau că mereu ești pus pe ultimul loc?
Abandonul emoțional sau fizic impactează profund starea mentală a unui copil, fiind printre cele mai dureroase experiențe pe care un suflet atât de mic le poate simți. Astfel, cei care s-au simțit abandonați dezvoltă adesea probleme legate de încredere și relaționare în ceea ce privește relațiile interumane.
- Neglijarea
Dacă în copilăriei ai simțit că ai nevoie de mai multă atenție din partea părinților, există posibilitatea să te lupți cu o altă traumă: neglijarea. Un copil are nevoie de toată atenția pe care o poate oferi părintele.
Cu toate acestea, datorită grijilor vieții adulte, imaturitatea emoțională a părinților sau alte motive, nevoile copiilor sunt date la o parte. Poți observa astfel de exemple chiar și în zilele noastre.
Plimbă-te prin parc și vezi câți părinți petrec de fapt timp de calitate cu copiii lor și câți părinți îi trimit pe aceștia singuri la joacă, în timp ce ei stau în continuare pe telefon.
Este tot un fel de neglijare emoțională, deoarece cel mic are nevoie de prezența activă a părintelui în fiecare moment al începutului vieții lor. Copiii neglijați pot ajunge să aibă o stimă de sine scăzută și dificultăți în relaționare.
- Abuzul fizic
Dacă vorba „cobor milităria din pod” sau sunetul curelei îți bântuie și astăzi liniștea, atunci ai fost supus unui abuz fizic în copilărie. Când educația se face prin violență fizică de orice fel, nu se mai numește educație, ci dresaj.
Tot ce ne învață părinții abuzivi este să ne fie frică de ei, de alți oameni care sunt mai mari ca noi. Aceste lovituri lasă urme adânci în sănătatea fizică și psihică a copilului, care la maturitate se pot transforma în frustrări, comportamente deviante sau chiar probleme de sănătate mintale accentuate. Abuzul fizic domestic sau de orice fel, nu ar trebui să existe într-o familie echilibrată.
- Abuzul emoțional
Unii părinți nu sunt niciodată mândri de realizările copiilor lor. Și nu pentru că cel mic ar avea vreo vină, ci pentru că acei părinți nu sunt mulțumiți cu ei înșiși. Astfel, criticile excesive, umilința sau denigrarea sunt doar câteva forme de abuz emoțional care lasă goluri în stima de sine a viitorului adult.
De acolo vin și stările de anxietate, crezul că niciodată nu suntem suficienți de buni și motivația nefondată de a lucra ore în șir fără a ne da voie să ne relaxăm.
- Separarea de părinți
Divorțul sau plecarea părinților în străinătate sunt situații care duc inevitabil spre separarea copiilor de părinți. Se creează un mediu nesigur pentru cel mic, afectându-i capacitatea de a simți protejat sau iubit de cei din jur.
Chiar dacă a fost lăsat în grija bunicilor, locul părinților nu poate fi înlocuit de nimeni. Acești copii vor simți frustrare, durere și în mintea lor se va fixa ideea de „nimeni nu îi iubește”.
- Moartea unui părinte
După cum am spus în rândurile anterioare, părintele este de neînlocuit. Moartea unui dintre ei sau a amândurora este o traumă devastatoare pentru orice om, mai ales în anii copilăriei.
Copiii care s-au lovit de o astfel de tragedie în viața lor nu vor reuși să-și înțeleagă și gestioneze emoțiile puternice și complexe, apărând depresia, anxietatea și tendințele de suicism.
- Abuzul de substanțe în familie
Copiii care cresc într-un mediu unde părinții consumă constant alcool sau substanțe interzise sunt expuși la un comportament instabil și abuziv din toate punctele de vedere, afecâtnd profund dezvoltarea lor emoțională.
- Bullying
Bullying-ul poate să se petreacă atât la școală, cât și în familie. Excluderea din partea colegilor sau a părinților conduce inevitabil spre traume emoționale care subminează stima de sine și sentimentul de apartenență.
Dacă un copil este exclus de la mesele cu familia, din discuțiile părinților și este mereu trimis în camera sa, atunci sufletul lui se va simți în plus. În viața adultă, acest lucru se traduce prin suprimarea emoțiilor.
Tindem să ținem problemele care ne macină pe interior doar pentru noi, fără să le povestim oamenilor dragi nouă. Ori să rămânem tăcuți când vine vorba de o discuție în grup.
Unii tind să uite cum să folosească cuvântul „nu” și-și preiau mai multe îndatoriri de cât pot duce, doar ca să se integreze într-un cerc social.
- Stresul cronic
Expunerea continuă și constantă a unui copil la stres, indiferent de motivul care-l cauzează, afectează negativ dezvoltarea armonioasă a creierului celui mic. Astfel, acești copiii sunt predispuși la anxietate, atacuri de panică și depresii în viața adultă.
- Conflictele parentale
Părinții nu trebuie să fie atenți doar în relația cu copiii lor, ci și în relația cu partenerul de viață. Conflictele frecvente între părinți, fie verbale, fie fizice, creează un mediu atât de nesigur pentru cel mic, încât atunci când vor deveni mari nu vor înțelege de ce le este imposibil să-și construiască o relație sănătoasă.
De asemenea, traumele din copilărie pot fi date mai departe dacă nu suntem noi cei ce rup lanțul. Chiar dacă nu ai avut parte de o copilărie așa cum sperai, oferă-i șansa urmașului tău să se bucure de aceste momente unice în viață.
Însă, înainte de toate, vindecă-ți rănile și iartă-i pe cei ce ți-au greșit. Nu mă înțelege greșit, nu trebuie să uiți, ci doar să ierți adânc în interiorul tău ca acele traume care te bântuie și în zilele de astăzi să dispară.
Cum influențează cele 10 traume ale copilăriei dezvoltarea adulților?
sursă: pixabay.com
Traumele copilăriei nu sunt doar niște amintiri dureroase care nu mai dispar. Ele modelează:
- modul în care ne percepem pe noi înșine
- modul de relaționare
- modul în care ne gestionăm emoțiile
- modul în care facem alegeri în viață etc.
De exemplu, abandonul, neglijarea și abuzul de orice fel creează dificultăți în formarea relațiilor sănătoase. În viața adultă se poate transmite prin frica constantă de a pierde pe cineva drag, de dorința de a face mereu pe placul oamenilor din jur sau prin excesivitatea timpului petrecut pentru binele altora.
Dacă și tu te regăsești într-o astfel de situație, atunci te pui pe locul doi în propriul tău film. Tinzi mereu să lași ceea ce ai de făcut ca să-i ajuți pe alții, chiar dacă se pot descurca de unii singuri. Lași la o parte planurile tale ca să nu-i dezamăgești pe cei din jur.
O altă problemă care apar în viața adultă a unei persoane ce suferă de una dintre cele 10 traume ale copilăriei este incapacitatea de autoevaluare.
După cum deja știm, abuzul emoțional și neglijarea lasă răni adânci în stima de sine a unei persoane, conducând la sentimente de neîncredere în forțele proprii. Adulții care au suferit astfel de traume tind să creadă că nu sunt niciodată suficient de buni.
Îi vei observa că lucrează mult peste program doar ca să-și depășească mereu condiția. Poate ți s-a întâmplat și ție ca atunci când te pui în pat sau pe canapea ca să te relaxezi după o zi lungă de muncă, te încearca un sentiment de vinovăție, ca și cum tu nu ai avea niciun drept să îți tragi sufletul.
Asta pentru că atunci când ai fost mic nevoile emoționale nu au fost atinse de către părinți din varii motive.
De asemenea, traumele din copilărie pot da naștere unor comportamente disfuncționale, precum auto-sabotajul sau abuzul de anumite substanțe. Simți că îți este greu să-ți gestionezi stresul sau că cea mai mică problemă pare de nerezolvat?
Sau ai tendința de a îndepărta toate activitățile care te fac fericit? Atunci, suflet drag, în interiorul tău se află o traumă care așteaptă să fie vindecată.
Dacă îți este greu să spui „nu”, dacă simți că nu ești suficient de bun sau ai tendința de a da la o parte rezultatele tale, atunci te invit în programul ReGeneration, unde vom învăța împreună cum să vindecăm toate aceste dureri ale copilăriei.
Nu uita că cele 10 traume ale copilăriei pot avea un impact semnificativ în viața ta, ducând chiar spre probleme de sănătate mintală:
- Sindromul post-traumatic
- Tulburări de anxietate
- Tendințe de auto-vătămare etc.
De asemenea, odată cu aceste răni deschise, apar și probleme de sănătate fizică, precum stresul cronic, bolile cardiovasculare, imunitatea scăzută sau alte afecțiuni ce vin odată cu nivelul ridicat și constant de stres în corpul tău.
Toate astea îți afectează calitatea vieții, iar tu ești făcut să trăiești în iubire și să creezi acea viață pe care ți-o dorești.
Sfaturi pentru vindecarea și depășirea celor 10 traume ale copilăriei
sursă: pixabay.com
Un lucru este cert… Nu este imposibil să te vindeci de traumele din copilărie. Ai nevoie doar de îndrumarea potrivită în călătoria ta spre vindecare.
Primul pas pe care trebuie să-l faci este să recunoști și să accepți trauma. Însă, dacă te afli aici și citești aceste rânduri, înseamnă că deja ai făcut-o.
Constelațiile familiale
Bert Hellinger, un psihoterapeut german, este creatorul metodei Constelațiilor Familiale, un instrument terapeutic pround care explorează dinamica ascunsă a relațiilor familiale și impactul acestora asupra vieții individuale.
În programul ReGeneration ne folosim de Constelațiile familiale pentru a dezvălui și rezolva problemele emoționale care își au rădăcinile în generațiile anterioare ale familiei tale.
De obicei, astfel de sesiuni se desfășoară în grup, momente în care se aleg din participanți pentru a reprezenta membrii familiei. În tot acest timp, participanții vor experimenta sentimente, gânduri și emoții care nu le aparțin lor, ci celor pe care îi reprezintă.
Prin Constelațiile familiale dezvăluim adesea dinamica ascunsă și problemele nerezolvate din sistemul familial. Iar aici intervin eu. Mă voi ocupa de ajustările necesare pentru a restabili echilibrul. Intervențiile sunt menite pentru a rezolva blocajele energetice și de a restabili ordinea interioară.
Odată ce am depistat sursa problemei, vom închide constelația. Vei simți o stare de eliberare, un sentiment de liniște adânc în sufletul tău. Traumele din copilărie se propagă de zeci de generații încoace, dar dacă tu ești cea care alege să rupă acest lanț vicios, îți vei recăpăta viața înapoi.
Beneficiile sunt mai mult decât clare:
- Vei obține claritate în ceea ce privește relațiile tale cu cei din jur și dinamica din spatele lor.
- Vei identifica și elibera loialitatea inconștientă față de membrii familiei care-ți cauzează doar suferință.
- Vei vindeca traumele care au fost transmise de la o generație la alta.
- Vei simți că ai mai multă încredere în tine și în forțele proprii.
Voice Dialogue
Voice Dialogue este o metodă psihoterapeutică dezvoltată de către Hal și Sidra Stone undeva în anii 1970 și integrată în programul ReGeneration, menită să exploreze și integreze diferitele părți sau „voci” din interiorul propriei ființe.
Astfel, alături de mine vom dezvolta o conștientizare mai profundă asupra sinelui. Acele „voci” despre care-ți povesteam au propriile perspective, iar una dintre ele este chiar cea a copilului interior.
Voice Dialogue se traduce în română „Dialogul Interior”, care te ajută să identifici diferite părți și să accesezi inconștientul. Vom învăța alături cum să vorbim pe limba fiecărei părți din interiorul nostru, momente în care vom explora conflictul și vom restabili echilibrul.
Vei deveni mai conștientă de diferitele aspecte ale personalității tale și de modul în care aceste părți ale tale îți influențează comportamentele și deciziile de zi cu zi. Dacă simți că există un conflict intern, atunci metoda Voice Dialogue este modalitatea prin care vei reuși să așterni din nou liniștea.
Prin înțelegerea propriilor subpersonalități, devii mai empatic, atât față de tine, cât și față de cei din jurul tău.
Cele 10 traume ale copilăriei ar trebui să fie vindecate de fiecare dintre noi, ca să trăim în pace și armonie cu scopul pentru care am venit în această viață. Metodele integrate în ReGeneration nu sunt altceva decât portițe de scăpare din durerile traumelor.
Așa că, suflet drag, te aștept cu toată iubirea să-ți deschizi inima spre propria vindecare. Pacea interioară poate începe chiar de astăzi.