Testimonial Alina Davidesc
Intrarea în Academie a fost o experiență magică pentru mine. Am înțeles că, pentru a fi un exemplu pozitiv pentru copiii mei, trebuie să mă schimb pe mine însămi. Academia m-a învățat să interpretez semnalele corpului meu, cum ar fi acneea, nu ca pe ceva de eliminat, ci ca pe un mesaj ce necesită iubire și acceptare. Am realizat că legăturile familiale inconștiente joacă un rol important în viața noastră. Cea mai mare transformare a fost în relația cu soțul meu, unde am învățat să gestionez conflictele și să le înțeleg ca reflectări ale propriilor mele părți. Puterea de a face față oricărei situații este acum la mine, grație metodei învățate de la Anca.