Testimonial Monica Ecaterina Samoilă
Intrarea în Academie a fost schimbarea de care aveam nevoie. Am realizat că terapia mea stagna și că aveam nevoie de altceva. Academia mi-a adus o nouă perspectivă, în special în relația cu părinții mei. Am învățat să nu îi mai judec și să accept că au făcut tot ce au putut. Am preluat responsabilitatea pentru viața mea și am îmbunătățit relațiile cu aproape toți cei din jurul meu. Experiențele și recomandările celorlalți participanți m-au ajutat enorm. Academia a fost un pas natural și necesar pentru evoluția mea personală.