”Nu vreau să mai simt emoții negative”

”Nu vreau să mai simt emoții negative”

Modul de viață hedonist ne acaparează viețile din ce în ce mai mult, ceea ce ne conduce spre o intoleranță și mai mare la așa-zisele emoții negative.

Orice emoție are ca scop supraviețuirea. Orice emoție apare ca semnal lăuntric în raport cu ceea ce se întâmplă atât în afara noastră, cât și în interiorul nostru. Oricât de ciudat ar putea suna pentru unii, emoțiile creează la rândul lor emoții. De exemplu, ne poate fi teamă de furia noastră, ori putem fi furioși pe vinovăția noastră. Putem simți emoții negative față de cele pozitive și invers. Combinațiile sunt multiple.

Însă… orice emoție, gând, comportament, are ca destinație finală iubirea. Doar că ceea ce le face pe acestea disfuncționale este iubirea inconștientă. Putem realiza ce schimbări avem nevoie să facem în sufletele și viețile noastre numai atunci când schimbăm iubirea inconștientă într-una conștientă.

Iar asta se poate observa în acordul stabilit între emoții, gânduri și comportament. Acestea sunt una și aceeași atunci când sunt ”lipite” cu iubire de sine și auto-compasiune. Iar ca să faci asta, este esențial să le asculți, să le verifici, să ai grijă de aceste părți din tine furioase, supărate, care se simt vinovate, dezgustate sau în orice alt fel etichetat ca fiind negativ.

Nimic nu este negativ în noi înșine. Orice parte din noi care răbufnește și poate rănește un pic pe interior atunci când o face este intenția noastră de a ne proteja, de a atinge destinația finală care nu este fericirea, așa cum am fi tentați să spunem, ci supraviețuirea, care, însă, poate fi una de calitate înaltă.

Așa că te invit să îți alegi un spațiu intim care te face să te simți în siguranță atunci când simți emoții neplăcute și să te asculți, să îți deschizi urechea internă la ceea ce spun ele, iar răspunsurile vor veni singure odată ce îți oferi compasiune și iubire.

Distribuie postarea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *