Constelațiile sistemice familiale

Constelațiile sistemice familiale

Te-ai gândit vreodată că în terapie poți vindeca nu doar problemele tale ci și pe cele ale familiei de proveniență? Nu, nu vei putea vindeca alți membri ai familiei, dar vei putea proteja generațiile viitoare de suferința, greșelile, traumele strămoșilor lor.

Se spune că atunci când există o traumă în familie (deseori nespusă), există o suferință ascunsă, iar modul de a ne elibera de ea stă în decizia unuia dintre membri de a accepta suferința, de a o trăi și astfel de a o depăși. Altfel, o vom transmite la rândul nostru copiilor noștri, nepoților, etc., pentru că o suferință, ne place sau nu, cere să fie simțită pentru a exista vindecare.

Constelațiile de familiei reprezintă un grup multi-dimensional, capabil să schimbe dinamica suferinței și a nefericirii regăsite în familie, de-a lungul generațiilor. Creatorul acestei metode, Bert Hellinger, pe parcursul a 50 de ani de lucru cu familiile, a observat că în mod inconștient, mulți dintre noi preiau tipare familiale destructive, precum anxietatea, depresia, furia, vinovăția, însingurarea, alcoolismul sau chiar boli mai severe, precum un simbol al apartenenței la propria familie.

Pe scurt, acestea fac parte din familia mea și, cum și eu fac parte din familia mea, îmi aparțin și mie. Gândiți-vă doar cum dintr-un sentiment de dragoste față de părinți, copilul renunță la ceea ce își dorește, la propria identitate, focusându-se pe ameliorarea suferinței unui membru al familiei, pe vindecarea acestuia.

Prin intermediul metodei constelațiilor rupem acest cerc vicios, aceste tipare, reușind să trăim vieți mai sănătoase, mai împlinite și fericite. Este suficient să avem la îndemână un cadru necesar conștientizării unei astfel de probleme ce domnește de generații. Deseori, simpla conștientizare ne aduce mai aproape de acceptare, iar apoi de vindecare.

În grup, fiecare participant alege dintre cei prezenți, persoanele care să reprezinte membrii propriei familii. În cazul constelațiilor familiale, participanții care sunt aleși să reprezinte membrii unei familii sunt poziționați unul în relație cu altul așa cum simte în momentul respectiv cel care își reprezintă familia.

Descoperirea cea mai mare este aceea că toți participanții implicați vor manifesta gânduri și emoții similare cu cele ale persoanei reprezentate. Concluzia este aceea că se formează un câmp energetic ce ghidează mișcările și reacțiile celor implicați, permițându-le să acceseze informația relevantă și utilă.

Este un mod unic și eficient de a dezvălui dinamica distructivă a unei familii, care nu este vizibilă, nu este afișată la suprafață. În plus, metoda nu presupune doar poziționarea altora așa cum simțim noi că arată în acest moment propria familie, ci permiterea ca ei să se miște și manifeste liber în câmpul descris de noi.

De regulă, acestea sunt momentele de dezvăluire a acelor piedici sau tipare din familie, de înțelegere a blocajelor și, totodată, de descoperire a acelor mijloace care permit vindecarea.

Vindecarea este facilitată de psihoterapeutul prezent, care intervine adăugând membrii absenți din familie, care sugerează conștientizarea unor comportamente și adaugă intervenții verbale, ce constau în fraze eliberatoare sau vindecătoare, pe care membrii familiei să și le adreseze unii altora.

Astfel se poate restabili un echilibru natural și sănătos în întregul sistem familial, unde membrii familiei se pot raporta unii la alții cu mai multă iubire, într-un mod mai conștient.

Vindecarea nu este un pas ușor și poate întâmpina rezistențe, temeri, sentimentul că „trădezi” propria familie și moștenirea primită, fie ea și toxică. Din acest motiv, celor ce urmează astfel de metode, le recomand psihoterapia individuală în care pot lucra și aprofunda descoperirile făcute în cadrul constelațiilor de familie.

Anca Maftei,

Psihoterapeut integrativist

Hipnoterapeut ericksonian

Psihoterapeut cognitiv-comportamentalist

Facilitator de constelatii familiale si sistemice

Facilitator constelatii business

Distribuie postarea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *