Ce este iubirea de sine?

Ce este iubirea de sine?

Astfel, majoritatea oamenilor se află în confuzia a ceea ce este și ce nu este orice încurajare în această direcție.

 

 Iată perspectiva mea: 

  • Iubirea de sine înseamnă conectare. Adică să fii atent la tine însuți, la nevoile tale; 
  • Să îți vezi trăirile, să îți dai voie să le simți, să le poți identifica, să decizi să faci ceva cu ele;
  • De asemenea, sa fii atent și la gândurile tale și să le verifici conexiunea cu realitatea;
  • Să ai grijă de corpul tău, la nevoile sale, de hrană, hidratare, mișcare etc. și de asemenea să înveți și să înțelegi unde au obiceiul de a se depune stările neprocesate în corp;
  • Să mergi spre ceea ce ai nevoie;
  • Să îți alegi oamenii potriviți pentru tine care îți merită afecțiunea și încrederea;
  • Să ai încredere în instinctul tău.

Bineînțeles că lista poate continua în amănunte, iar asta poate clarifica mai multe aspecte în ceea ce privește acest concept al iubirii de sine. Pe de altă parte, ce consider eu că înseamnă iubirea de sine… este simplitatea de a fi.

Deseori ne rătăcim în sumedenia de informații pe care mintea noastră le procesează rapid, deoarece cu asta se ocupă mintea. Însă iubirea de sine stă în bucuria de a fi și în starea de prezență pe care ne-o acordăm zi de zi – a fi prezenți în noi înșine, a reacționa la ce este în noi și în afara noastră cu naturalețea a cine suntem noi ca persoane unice pe această planetă.

De asemenea, iubirea de sine înseamnă și schimbare și ne adunăm toate resursele pentru schimbarea de care avem nevoie, ajungând să ne epuizăm că nu suntem cine vrem noi să fim pentru a obține ceea ce ne dorim. Însă iubirea de sine înseamnă acceptare. Acceptarea a cine suntem aici și acum, acceptarea vieții noastre pe care o trăim aici și acum… iar schimbarea va veni pe drumul cel mai bun al ființei noastre.

Psihologul Carl Rogers a spus la un moment dat că paradoxul este că atunci când mă accept așa cum sunt, încep să mă schimb. Schimbările vin natural odată ce ești acordat la nevoile tale reale… iar momentul în care facem asta este el însuși un izvor de compasiune și iubire, deoarece din asta suntem făcuți. Nu există nicio ființă vie pe această planetă care să își vrea răul sieși. Până și floarea-sorelui se rotește după lumină și căldură și probabil că dacă ar avea minte s-ar putea întreba și ea oare este bine așa? Oare celelalte plante ce vor spune? Dacă nu am dreptate? Dacă ar trebui să fiu altfel, să fiu altcineva…?

Mintea este cea care stă în trecut și viitor și deseori îi dăm dreptate, argumentele sale sunt întotdeauna cele mai bune, este justificată să vrea să rezolve, să schimbe, să separe totul în mici cutiuțe cu etichete serioase despre ce ar trebui să fie sau ce ar putea fi.

Ne putem folosi mintea pentru a găsi drumurile potrivite spre satisfacerea nevoilor noastre adevărate, iar asta ține de o auto-educație a creșterii și a experiențelor de viață spre care ne putem deschide sufletul, pentru a ne trăi viața din toată inima…

Însă iubirea de sine este în nucleul nostru. Ne naștem cu dorința de a ne fi bine, avem cu toții o voce interioară care ne ghidează întotdeauna cu cele mai bune intenții. Putem oricând da volumul mai tare la această voce, reducându-l pe cel al auto-criticii, al minții poate câteodată contaminată de alte voci din exterior.

Distribuie postarea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *