Cele 5 răni emoționale: Cum să le recunoști și să le transformi?

Copilăria este pentru unii oameni cea mai frumoasă perioadă din viețile lor. Însă, nu pentru toți. În plus, tot ce este frumos uneori vine cu costurile sale. Rănile din copilărie deschid dureri adânci în interiorul nostru, care cu greu pot fi  gestionate.

Cu ajutorul potrivit și înțelepciunea cu care suntem înzestrați, cele 5 răni ale copilăriei vor deveni lecții pe care a trebuit să le învățăm uneori prea din scurt. Doar sufletul nostru știe pentru ce a venit pe această lume și ce experiențe și-a ales să trăiască ca să urce pe scara evoluției spirituale.

Adevărul este că multe dintre aceste suferințe trec neobservate pe lângă ochii și urechile noastre. Uneori ne întrebăm de ce reacționăm într-un anumit fel în circumstanțe care pentru unii par total normale.

De ce ne este frică să rămânem singuri, de ce simțim că ceva ne ține să ne exprimăm punctul de vedere sau de ce ajungem să spunem „da” atunci când de fapt vrem să spunem „nu”?

Toate acestea sunt urmările celor 5 răni despre care vom discuta astăzi. Așa că te rog, fă-ți un ceai sau bea o ceașcă din cafeaua ta favorită și vino alături de mine să facem primii pași spre transformarea acestor suferințe din trecut.

Ce sunt cele 5 răni ale copilăriei și de ce sunt importante?

AD 4nXdPqFgx c11Ca1Yb13dfqgy9UPpbXcad9RYVl5uF ryxcteMoBr6jH 0pMLJJUNC7wyzFNEjjcCd5foJrjDIFqf1VPss sQXWmEfiKQOdnUB9uYgnTclK2HK0hBfjT lJMr2WmVYGkNGJoaurQaF rdYOYw?key=tk8lozv9cVG CtIf

sursă: pixabay.com

Copilăria este acea perioadă în care începem să ne formăm percepțiile despre lume, în care înțelegem ce este bine și ce nu pentru propria noastră ființă. Vine cu bune și cu mai puțin bune, iar pentru unii dintre noi, copilăria poate fi percepută ca nedreaptă.

Fiind o etapă atât de sensibilă pentru dezvoltarea noastră ca oameni, suntem extrem de vulnerabili în fața influențelor externe. Astfel, nu e de mirare că în această perioadă găsim cele mai multe momente care ne-au marcat profund.

Lasă-mă să te întreb ceva… Cât de multe amintiri ai din copilărie?

Dacă îți este greu să-ți aduci aminte de lucrurile frumoase din acea perioadă sau mintea ta refuză pur și simplu să-ți divulge secretele copilăriei, atunci, dragă suflet, ai o rană destul de adâncă  si este de dorit să fie văzută și transformată  cât de curând pentru ca tu să trăiești acea viață care-ți pare imposibilă acum.

Cele 5 răni emoționale sunt de fapt tipare de suferință și durere care se formează în primii ani de viață și ne pot influența modul în care ne percepem pe noi înșine și modul în care relaționăm cu persoanele din jurul nostru, fie că vorbim despre familie, prieteni sau colegi de muncă.

Aceste răni nu sunt doar simple experiențe trecătoare. Lasă urme adânci în psihicul nostru și ne afectează viața de zi cu zi. Este ca și cum ai purta un sac de pietre în spinare, fără un scop sau o destinație.

Ne condiționează reacțiile emoționale, comportamentele și deciziile. Ne afectează profund sănătatea psihică și emoțională și ne sabotează capacitatea de a trăi o viață autentică și împlinită.

Adesea, toate aceste lucruri se întâmplă fără ca noi să fim conștienți de ele. Recunoașterea și transformarea  acestor răni sunt mai mult decât importante pentru a ne elibera de tiparele distructive și pentru a ne redobândi puterea interioară.

Care sunt cele 5 răni emoționale?

AD 4nXcVkWJKyarFK8dOTgcNsVQeSo uoVLfl hgAGJG003Yypefb0eXHhelQNdbFMCDLXSqcT5GYCP HKGSYYgUtVb qpc1F2IgdRWuOZQzbTaPRYoyZjHe38A8mgABjlGFPsSxGsaXf43INioJO1eIbs9Qxwg?key=tk8lozv9cVG CtIf

sursă: pixabay.com

Cele 5 răni ale copilăriei au fost identificate de mulți căutători ai adevărului spiritului uman și descrise ulterior de diferiți terapeuți, care au observat că majoritatea “problemelor” emoționale și dificultăților  comportamentale ale adulților își au originea în traumele din copilărie.

Eu la rândul meu am trecut prin astfel de episoade de nesiguranță, de auto-sabotaj, am simțim pe pielea mea ce înseamnă să nu ai controlul asupra emoțiilor tale și durerilor care continuă să trăiască în inima ta.

Aceste răni se manifestă în moduri diferite, dar au un impact profund asupra întregii noastre existențe.

  1. Rana de abandon

Rana de abandon apare atunci când un copil se simte părăsit sau neglijat emoțional de către părinți sau de către persoane semnificative din viața sa. În viața adultă, se manifestă printr-o frică intensă de a fi părăsit sau respins de ceilalți, ceea ce poate conduce la:

  • comportamente de dependență emoțională
  • teamă de singurătate
  • dificultăți în a stabili relații de încredere

Rana de abandon este strâns legată de tiparul fricii. Acest model descrie frica viscerală, adânc înrădăcinată, care se manifestă atunci când cineva simte că se află în pericol sau este abandonat, chiar dacă în realitate lucrurile stau diferit.

Din acest motiv, foarte mulți dintre noi ajung să se complacă în relații toxice datorită fricii de a nu rămâne singuri. Imaginează-ți că ții acel sac de pietre de pe umeri legat cu o sfoară de încheietură și îi dai drumul în jos.

Cât de tare te doare? Cât mai poți să continui să-l duci așa?

Rana de abandon nu este doar o trăire ce am avut-o odată în copilărie, ci ne poate modela comportamentul în relațiile interumane, încât să ajungem să ținem cu dinții de o situație sau o persoană care nu este benefică pentru sănătatea și evoluția noastră. Din fericire, prin metoda mea de lucru profundă numită Regeneration, se poate ajunge la aceste părți din tine care o suferit foarte mult, pentru alchimiza acea energie stagnantă.  În felul ăsta, nu-ți vei mai trai viața dintr-un program, Vei deveni cu adevărat liber să trăiești  viața pe care ți-o dorești.

Rana de respingere

Probabil ai simțit pe pielea ta că nu ești suficient de bun, că tot ceea ce faci este un „dezastru” sau că tu nu meriți nimic fără a muncii din greu  .

Vezi tu, rana de respingere are tentacule lungi, care se întind undeva în adâncul sufletului. Ea apare atunci când în copilărie te-ai simțit nedorit sau te-ai văzut insuficient în ochii celor pe care îi iubești.

Rana poate fi provocată de părinți, care, dintr-un motiv sau altul, nu și-au manifestat iubirea și aprecierea față de copii lor. Aceleași sentimente le-am experimentat și eu, dar într-o zi m-am decis să fac o schimbare.

După o perioadă îndelungată de căutări și terapie, am reușit să devin co-creatorul vieții mele și sa transform acele parti din mine care mă țineau pe loc.”Ceea ce eu am reușit în 20 de ani, tu o poți face în câteva luni alături de mine în programul ReGeneration: “Master your Energy”, construit special din dorința de a ajuta cât mai multă lume să se alinieze cu Sinele lor Inalt.

Rana de nedreptate

Rana de nedreptate apare atunci când un copil simte că este tratat inechitabil sau că nu este recunoscut pentru ceea ce face. Uneori, astfel de conflicte apar în familiile cu mai mulți copii, unde părinții nu știu să-și împartă iubirea în mod egal cu copii lor.

Apare inclusiv în familiile unde există o rigiditate excesivă sau unde emoțiile copilului sunt minimizate sau invalidate. Ca adulți putem dezvolta perfecționismul, o nevoie de a dovedi mereu că doar noi avem dreptate sau dificultăți în recunoașterea emoțiilor proprii.

Rana de trădare

Rana de trădare este provocată atunci când un copil se simte trădat de către o persoană foarte importantă din viața sa. De obicei este vorba de un părinte care nu își respectă promisiunile sau care nu îi oferă protecția necesară.

Dacă ai o astfel de rană deschisă, în viața adultă te poți lovi de lipsa încrederii față de persoanele din jur sau dorințe de a avea totul sub control, doar pentru că nu mai vrei să simți acea dezamăgire pe care varianta ta mai mică a simțit-o prea devreme.

Rana de trădare este strâns legată de tiparul underdog, care se referă la o mentalitate în care persoana în cauză se subevaluează, subapreciază și se simte mereu în dezavantaj. 

Simți că indiferent de eforturile pe care le faci, nu îți sunt recunoscute meritele. Dacă suferi de rana de trădare, există multe circumstanțe în care îți atribui un rol de victimă sau te poți regăsi în situații în care nu îți percepi valoarea cu adevărat.

Este ca și cum tot ce ai obținut până acum nu merită sărbătorit. Însă, înainte de a merge mai departe spre ultima dintre cele 5 răni, te rog, fă o retrospectivă a tot ceea ce ai reușit să obții până astăzi și sărbătorește.

Transformarea acestei răni implică lucrul asupra sentimentului de valoare personală și dobândirea încrederii în forțele proprii.

Rana de umilire

Rana de umilire apare atunci când un copil este făcut să se simtă rușinat de sine sau de acțiunile pe care le face. Ea este deschisă de către cei care se folosesc de rușine ca metodă de disciplină.

Poate cuvintele: „Nu te vezi ce ai făcut?” sau „Nu vezi cum arăți?” îți sună cunoscute. Toate aceste vorbe au adus – o durere în sufletul tău de copil, iar ca adult pot duce spre sentimente de inferioritate, dificultăți în exprimarea nevoilor sau la tendințe de a accepta relații abuzive.

Tiparul abuzului merge mână în mână cu rana de umilire, deoarece aceasta poate fi deschisă prin abuzuri emoționale, dar și fizice, ce au reușit să creeze un sentiment profund de rușine și devalorizare. 

Dacă în viața ta de zi cu zi ai o imagine distorsionată despre tine sau te regăsești alături de persoane care nu sunt potrivite pentru binele și fericirea ta, dar totuși continui să te complaci în acele situații, atunci e posibil sa ai această rană . 

În loc să consideri că nu meriți mai mult, alege să faci primul pas spre transformarea ta , adică să-ți recunoști emoțiile și să te confrunți cu partile tale care vin sub forma abuzuri suferite în copilărie. În ReGeneration învățăm cum să ne reconstruim stima de sine și să setăm limite sănătoase în relațiile personale, dar și să ne iubim pe noi așa cum suntem.-

Cum se lucrează cu cele 5 răni emoționale?

Înalt: pixabay.com

Dacă tot am vorbit despre cele 5 răni emoționale, a sosit momentul să aflăm cum le putem transforma. Întreg procesul este unul anevoios, care ne trece prin stări de frecvență joasă și ne înalță la finalul călătoriei.

Deși fiecare persoană este unică și poate avea nevoi diferite, există câteva abordări care ți se vor aplica și ție. Alege să te eliberezi de acele pietre pe care le cari în spate și începe prin recunoașterea și conștientizarea rănii.

Tot ce trebuie să faci este să accepți la nivel conștient că rana există Este ca și cum te-ai tăiat într-o foaie de hârtie. Ce faci primul lucru? Dezinfectezi rana și o bandajezi. 

Gândurile, comportamentul, emoțiile, alegerile, toate elementele ce-ți alcătuiesc viața sunt controlate într-o oarecare măsură de aceste răni ale copilăriei. În procesul de recunoaștere și acceptare vom descoperi tiparul comportamentelor, a gândurilor și emoțiilor ce sunt legate de această rană.

Odată ce am înțeles întreg tabloul, vom îmbrățișa aceste răni, permițându-le să le simțim pe deplin, fără frica de a fi judecați. Aceasta include emoții dificile precum:

  • furia
  • frica
  • tristețea

Prin acceptarea lor vom începe să ne eliberăm și să permitem si mai multei iubiriisă intre în inimile noastre. Încet, pas cu pas, ajungem la explorarea originilor rănii. 

Chiar dacă nu-ți aduci aminte exact de unde a pornit totul, eu sunt aici să te ajut să traversăm harta sufletului ca să elucidăm misterul. Vom reflecta asupra acestor energii, a relațiilor cu părinții sau cu ceilalți membrii ai familiei extinse, a evenimentelor care ne-au luat prin surprindere încă de la vârste fragede și apoi mergem și mai în profunzime  în programul ReGeneration: Master your Energy.

De asemenea, tehnicile de lucru cu părțile pe care le folosesc  ne  ofera posibilitatea de a cunoaște mai bine emoțiile fiecărei părți din noi, printre care și acei „copii interiori”. Este deosebit de eficientă pentru alchimizarea rănilor emoționale, implicând explorarea diferitelor părți ale personalității tale, fiecare reprezentând un aspect al personalității tale, precum:

  • copilul rănit
  • protectorii interiori
  • criticii interiori

Metoda ReGeneration vine la pachet cu practicarea iubirii de sine. Asta înseamnă că vei învăța cum să te accepți pe tine așa cum ești, din toate unghiurile, fără să-ți dorești să schimbi ceva. 

Metoda mea ne învață că fiecare parte a noastră are un rol important și că toate aceste voci trebuie integrate și înțelese pentru a fi într-o armonie constantă.

Un alt pas, aș spune poate cel mai important, este să învățăm cum să ne exprimăm emoțiile. Stările emoționale suprimate duc doar spre alte blocaje. Te poți ajuta de un jurnal sau alte forme de exprimare creativă, precum poezia, pictura, muzica etc..

Iar în final, vei ajunge să te folosești de tot ce ai învățat ca să construiești relații sănătoase cu oamenii ce te înconjoară. Procesarea acestor aspecte  emoționale implică construirea unei vieți sănătoase din toate punctele de vedere. 

Pentru asta ai nevoie de granițe clare între modul în care vrei tu să trăiești și părerile celor din jurul tău. Vei ajunge în cele din urmă să ai încredere în tine, cât și în cei care te înconjoară.

Vei observa că pe măsură ce îți alchimizezi rănile, vor apărea experiențe pozitive care să echilibreze balanța cu iubire, sănătate și succes.

Cum îți dai seama că cele 5 răni sunt integrate?

AD 4nXfqekQiB2W1FtWKPlXAWNQzvZkWcYgpE8W5zD8DGGeldMF6 If samTNDrAAS00JQJ8JSCloiKCY52HAxSBvK5KG9y5WCNZWfUK25D3mwQCME6a9HPQlfD7UqK0muHvmJu0CEYiFcDxr87 jB 70jTG6Lgi?key=tk8lozv9cVG CtIf

sursă: pixabay.com

Probabil că deja ai înțeles că transformarea cu iubire a celor 5 răni ale copilăriei este un drum cu suișuri și coborâșuri, cu râsete și plânsete. Este un proces complex, dar cu rezultate atât de frumoase.

Iar odată ce ai făcut acest salt în conștiința, vei ști cu siguranță că:

  1. Ești mai conștientă de emoțiile tale și știi cum să le gestionezi: Un semn clar al transformării i este capacitatea de a recunoaște și gestiona emoțiile într-un mod sănătos. Nu le mai eviți pe cele dureroase, ci le accepți, procesezi și lași să se elibereze. .
  2. Ai relații echilibrate cu cei din jur: Ți-ai permis să construiești și să menții relații bazate pe respect reciproc, încredere și iubire. Ești capabil să stabilești limite sănătoase și să vorbești deschis cu ceilalți.
  3. Te simți autentic: Ai mai multe încredere în tine și nu mai tinzi să te compari cu fiecare persoană ce intră sau iese din viața ta. Ai înțeles într-un final că tu ești unic.
  4. Te iubești și te accepți: Începi din nou să porți acele haine în care „nu îți stătea bine”, să te aranjezi așa cum vrei tu, fără să-ți pese de părerile celor din jur adică începi să trăiești liber.

Într-un final, transformarea  celor 5 răni înseamnă să ai o stare generală de bine. Nu te mai macină gândul că trebuie să treci printr-o mulțime pe stradă, nu te mai interesează dacă ai greșit un cuvânt când vorbeai cu o persoană, ci vezi frumusețea în tot ceea ce ți se întâmplă.

Din acest motiv, te invit alături de mine în programele ReGeneration, ca să-ți recapeți autenticitatea și să înveți cum să te iubești, indiferent de circumstanțe. Nu lăsa rănile să-ți controleze viitorul, ci transforma-le ca să strălucești din nou pe scena vieții tale.