Cuplu si relatii

Teama de abandon și alegerea unui partener evitant

23/10/2018
teama de abandon in cuplu - partener evitant

Atunci când lumea noastră emoțională este gestionată de teama de abandon, alegerea partenerului deseori va tinde către persoane ce întrețin acest carusel al anxietății noastre. Deși ne dorim o relație sănătoasă, vom fi atrași de un partener evitant, întrucât cel mai dezirabil scenariu este cel familiar.

Stilul de atașament se formează încă din copilărie și este conturat de relația pe care o avem, în primul rând, cu mama, apoi cu persoanele semnificative din viața noastră. Totodată, în construirea lui, un rol important îl joacă și propriile predispoziții. Din acest motiv, în prezența unui aceiași stimuli, fiecare dintre noi se poate dezvolta diferit, formând alte gânduri, emoții și, subsecvent, comportamente în relație cu aceștia. În cazul în care părinții noștri nu ne-au oferit suficientă afecțiune, dacă au fost egoiști și distanți abandonându-ne afectiv sau dacă ne-au abandonat chiar fizic, unul dintre filtrele pe care le putem forma mental este cel al temerii de abandon.

Teama de abandon, la vârste mici, este trăită ca o amenințare la adresa supraviețuirii noastre, atrăgând după sine gânduri iraționale, emoții puternice de anxietate și comportamente care să „remedieze” aceste trăiri copleșitoare. Practic, părinții care nu ne explică și nu ne învață să înțelegem și gestionăm propriile emoții, întrețin această necunoaștere a lor și tendința noastră de a le face să dispară pentru a nu mai simți disconfortul provocat de ele. Mai târziu, în viață, alegerea altor relații semnificative, precum cele romantice, va fi făcută prin prisma acestei scheme mentale numită teamă de abandon. Deși pare imposibil, vom fi atrași mereu de același scenariu în care nevoile noastre emoționale… nu sunt împlinite.

În cuplu sunt șanse foarte mari să alegem parteneri evitanți, respectiv pe cei care ne întrețin anxietatea datorată acestui tipar. Suntem atrași de parteneri care nu ne împlinesc nevoile emoționale, care nu sunt disponibili și nici generoși afectiv, întrucât, de-a lungul vieții, simțim atracția familiarului și recreem același tipar relațional pe care, în copilărie, îl aveam cu persoanele semnificative. De regulă, în astfel de cazuri, psihoterapia sprijină identificarea acestui tipar și înlocuirea lui cu un altul sănătos. Demersul nu este simplu și necesită timp, dar și disponibilitatea de a ne accepta propriile emoții și de a recunoaște acest filtru atunci când îl activăm. Schimbările nu apar peste noapte, dar în timp, putem învăța să gestionăm mai bine propriile trăiri și să reacționăm diferit, mai adaptat prezentului.

Totodată, atunci când alegem un partener care poate părea distant, împreună, sunt șanse de vindecare de ambele părți. Să nu uităm că și un partener care nu oferă emoțional, este la rândul lui într-un tipar deficitar, iar atunci când împreună suntem dispuși să corectăm și îmbunătățim modul în care ne raportăm unul la celălalt, sunt șanse să construim o relație durabilă și sănătoasă. Împreună putem vindeca rănile trecutului, cât timp există atât conștientizare, cât și disponibilitate de ambele părți. Relevantă însă, trebuie să rămână relația cu sine și nevoile noastre personale și nu salvarea celuilalt, aceasta putând reprezenta o capcană. Respectiv, încercând să determinăm un partener distant să ne ofere ceea ce avem nevoie, încercăm să reparăm relația pe care în copilărie o aveam cu părinții, alegând la nesfârșit același scenariu. Rezultatele nu sunt mereu pozitive, iar cercul vicios ne distanțează de adevărata noastră nevoie: lucrul cu propriile emoții.

În demersurile noastre de a identifica această schemă mentală și de a ne vindeca, cea mai importantă relație asupra căreia trebuie să ne concentrăm atenția, nu este cu celălalt ci cu noi înșine. Definirea propriului sine și investițiile în iubirea de sine sunt aliații noștri în lupta cu anxietatea provocată de teama de abandon. Nu există emoții negative ci doar emoții pe care nu am învățat să le conținem și să le exprimăm corespunzător. Teama de a nu spune ceea ce simțim pentru a nu fi respinși sau abandonați, determină comportamente nesănătoase și o distanțare de propriul sine. Acceptarea noastră cu înțelegere și compasiune ne ajută, în timp, să schimbăm și tiparul relațiilor pe care le repetăm la nesfârșit.

You Might Also Like