Browsing Tag

nevoi

Dezvoltare personala

Știi cât de important este să stabilești și să respecți lista de priorități?

12/08/2018

Cu toții avem priorități, dar deseori ne abatem din drum și ne pierdem în detalii. Obosim, suntem frustrați și dezamăgiți de nereușite. Iată de ce este importantă planificarea și respectarea priorităților.

 

Se spune că unei vieți prea planificate îi va lipsi elementul surpriză, iar acest lucru poate însemna prea multă rutină și prea puțină bucurie. Totuși, pentru că viața ni se împarte între responsabilități și nevoia de a fi liberi să alegem ceea ce ne dorim, prioritizarea ne ajută să ținem cont și de nevoile noastre. Cele pentru care, de multe ori, nu mai găsim timp.

Ți s-a întâmplat să nu faci ceva la timp, din diverse motive, iar apoi să întârzii, să fii nevoit să îți modifici programul, să renunți sau să scurtezi timpul liber, să muncești mai mult și să fii mai anxios până termini ce ai de făcut? Organizarea nu este o limită pe care o punem creativității, ea ne ajută să avem timp pentru a da frâu liber acesteia. Este foarte adevărat că în timp ce unora dintre noi li se potrivește organizarea precum o mănușă, alții sunt mai dezordonați și spun că doar așa pot lucra. Important este să ne ajutăm singuri să stabilim măsura corectă a lucrurilor. Un program prea rigid ne înfrânează spontaneitatea, iar unul prea haotic ne risipește energia. Măsura corectă este îmbinarea dintre planificare și libertatea de a face ceea ce vrei.

Programul de muncă poate fi împărțit în priorități

Multe recomandări spun să încercăm să ne facem un program zilnic, cât mai detaliat, al responsabilităților pe care le avem. Încă de seara, încearcă să stabilești pentru a doua zi, cum îți structurezi activitatea. Știm ce avem de făcut a doua zi la muncă, dar am planificat ordinea, ritmul și timpul alocat activităților noastre? Este un exercițiu util, care te va ajuta să rămâi concentrat pe sarcina de îndeplinit și să lucrezi mai eficient. Este totodată o metodă de a te concentra pe momentul prezent, pe ce ai de făcut aici și acum. Nu uita că oricât de interesant pare multitasking-ul, acesta este doar o metodă de a-ți epuiza într-un timp mai scurt resursele, de a resimți mai repede stresul și oboseala, să nu mai vorbim de abilitatea de a încheia toate sarcinile corect și la timp. Supraîncărcarea, în timp, produce efectul numit burnout, respectiv o epuizare fizică, psihică și emoțională. Iar dacă stilul tău de muncă intră în acest registru, te-ar ajuta sprijinul unui psihoterapeut, alături de care să identifici motivele de la baza acestui ritm al tău, precum și mijloacele pentru a reveni, mai mult, către tine și resursele tale reale.

Obiective mari și mici

Avem obiective imediate, mai ușor de realizat și mai simplu de atins, dar și obiective pe termen mediu sau lung ce necesită planificare, stabilirea de priorități și implicare pe drumul atingerii lor. Dar știi deja care este soarta rezoluțiilor de la început de an, nu-i așa? Problema în cazul obiectivelor mari este că, de cele mai multe ori, nu știm sau nu putem să le structurăm. Orice drum începe cu primul pas, iar dacă este recomandat să nu pierzi din vedere scopul final, este mult mai important să te concentrezi pe ce ai de făcut acum, în momentul prezent, la primul pas. Să spunem, spre exemplu, că vrei să slăbești 10 kg. Este un obiectiv destul de mare, iar rezultatul nu îl vei vedea peste noapte. Te poți frustra foarte ușor când vezi cât de dificil este să atingi greutatea dorită. Dar dacă ți-ai propune ca într-o lună de zile să slăbești 2 kg? Prioritatea ta este pierderea în greutate, iar planificată corect, sarcina poate fi îndeplinită. Totul ține de perspectivă și priorități.

Timp pentru tine

Indiferent de structura programului tău, nu uita că ai nevoie de timp pentru tine, pentru plăcerile tale sau pur și simplu pentru relaxare. Atunci când îți stabilești lista cu priorități, găsește un interval de timp pe care să ți-l aloci și care să fie la fel de important ca oricare altă sarcină. Cât timp revii mereu către nevoile și dorințele tale, vei putea echilibra sarcinile de îndeplinit și resursele de energie. Iar dacă simți că te pierzi în responsabilități, că nu reușești să găsești acest timp pentru tine, iar epuizarea își face tot mai des simțită prezența, acordă-ți ajutor. Adresează-te unui specialist și fă primii pași în direcția unei vieți mai armonioase, în acord cu tine, cu resursele, posibilitățile și nevoile tale.

O zi cu zâmbete,

Anca Maftei

Dezvoltare personala

Despre nevoia de validare

12/08/2018

Cu toții avem nevoie de validare și este sănătos și firesc să căutăm acest lucru. Când se întâmplă prea des, însă, reprezintă o problemă a nesiguranței și neîncrederii în propria persoană.

 

Cu toții avem nevoie de validare și este sănătos și firesc să căutăm acest lucru. Când devine prea mult, însă, reprezintă o problemă a nesiguranței și neîncrederii în propria persoană.

Validarea înseamnă, în primul rând, recunoașterea unor drepturi și a unor merite. În copilărie, avem nevoie de validarea părinților pentru a ne simți valoroși și importanți, pentru a ne simți vizibili, în primul rând. Ei ne oferă un prim feed-back despre noi înșine, pe care, treptat, ne clădim imaginea și stima de sine. Prin validare, copilul este acceptat pentru ceea ce este și iubit așa cum este. Împotriva acestei atitudini sănătoase pentru copil vine critica din partea părintelui. Vorbim aici în special de acea critică ce rezultă în etichetarea copilului și nu a unui comportament. Respectiv, în loc să spunem „Nu ai învățat suficient sau nu ai fost destul de atent la oră”, îi spunem „Ești un neatent” sau, mai rău, „Ești prost”.

Pentru echilibrul interior al copilului, nu este în regulă nici să fie validat la fiecare pas. El va învăța să resimtă și nemulțumire sau frustrare, în doze mici, adaptative, care îi vor fi utile pe viitor. Dacă nu încetăm cu validările, ajungem la răsfățul în exces și așa educăm narcisiștii de mai târziu. În plus, un copil ajuns adult, în permanentă căutare de validare, este o persoană nesigură pe propria valoare, confuză, în permanentă căutare a reperelor exterioare.

Cum spuneam, este firesc să avem nevoie de valiadare. Facem lucrul acesta zilnic, pentru că ne încarcă pozitiv. Chiar și așa, este bine să fim atenți de la cine căutăm să primim validări și cât de multă validare ne este necesară. De multe ori, cei care caută în permanență validarea, au fost privați de ea în copilărie. Ei, practic, hrănesc acum copilul interior, frustrat, nesigur, dornic să fie văzut. Sau, reversul, cum spuneam, caută să perpetueze acea validare excesivă primită de la părinți.

Nevoia acută de validare vorbește despre un sine fragil, o imagine de sine proastă și o stimă de sine scăzută. Persoana caută în exterior ceea ce nu își poate oferi singură, pentru că nu dispune de resursele necesare. Pentru moment, validările îi oferă gura de aer căutată, dar pe termen lung, acestea au efect invers. Persoana se va simți și mai lipsită de valoare.

Toleranța scăzută la frustrare (nu sunt apreciat de persoana x, sau nu am primit feed-back-ul dorit) ne face să fim și mai ușor de manipulat. Cei din jur vor simți această nesiguranță și o pot folosi împotriva noastră. Ajungem astfel să acceptăm compromisuri prea mari din teama de a nu fi respinși, nu criticăm (aici vorbim despre critici constructive și necesare) și renunțăm la inițiativă, opinii personale sau afirmarea propriilor nevoi.

Pe de altă parte, cei răsfățați, respectiv narcisicii de mai târziu, vor fi zgomotoși în autovalidările proprii, pe care, de altfel, nu le vor putea susține în practică. O persoană echilibrată va evita astfel de persoane și se va feri de capcanele lor. O persoană nesigură, la rândul ei, va fi copleșită de un narcisic și va ajunge să îi hrănească această nevoie de valiare. Până la urmă, narcisicul reprezintă (cel puțin la suprafață) tot ceea ce ea nu își poate oferi sieși…

O nevoie nesănătoasă de validare indică, în primul rând, necesitatea unui mai bun contact cu sine și o mai bună cunoaștere a propriilor resurse și calități. Drumul către cunoașterea de sine poate fi unul îndelungat, dar necesar pentru a ne descoperi adevăratele nevoi și pentru a învăța cât și cum să ni le satisfacem singuri. Iar în acest mod vom ieși din tiparul nesiguranței și neîncrederii în sine, sau din cel al nevoii de perfecționism.

Împrietenește-te cu tine, întrucât ești persoana alături de care îți vei petrece tot restul vieții.

Anca Maftei

Dezvoltare personala

Cum remediem comportamentele autodistructive

12/08/2018

Știm deja cât de dificil este să facem o schimbare. Chiar dacă înțelegem necesitatea ei, punerea în practică implică un efort considerabil. Iată cât de important este să face acest efort, pentru a corecta comportamentele autodistructive.

 

Comportamentele autodistructive se formează încă din copilărie, chiar dacă forma lor se schimbă de-a lungul timpului. Respectiv, când eram copii, neîmplinirea anumitor nevoi ne provoca gânduri sau emoții pe care le manifestam în exterior sub diverse forme. Fiind copii, nu știam să identificăm corect ceea ce se întâmplă și în niciun caz să conștientizăm că este vorba despre o nevoie neîmplinită. Simțeam frustrare, furie, tristețe sau aveam gânduri negative considerând că nu merităm anumite lucruri (firești, de altfel) de la cei din jur. Iar aici vorbim despre părinții noștri sau îngrijitorii care se ocupau de creșterea și educația noastră, fiind principalii responsabili pentru trăirile noastre.

Cum spuneam, în copilărie nu știam exact ce nevoi nu ne sunt împlinite, iar mai târziu, la maturitate, putem conștientiza că nu suntem în contact cu nevoile noastre și că, în realitate, nu ne sunt foarte clare. Neștiind care sunt acestea, nu știm nici de ce avem nevoie pentru împlinirea lor. Prin urmare, rămânem blocați în scenariul din copilărie, în care vom alege în jurul nostru persoane care vor reproduce din disconfortul resimțit atunci. Respectiv, dacă părinții noștri au fost egoiști și prea puțin tandri cu noi, atunci partenerii căutați vor fi reci și evitanți. Vom reproduce situația din copilărie, întrucât suntem blocați în povestea de atunci în care… ne regăsim. Fie ne este cunoscută și știm ce va urma, iar acest lucru poartă o familiaritate din care ne este teamă să ieșim. Fie am crescut convinși că este tot ce merităm și nici nu încercăm să reparăm o problemă.

Oare cum ar fi să ne imaginăm că avem în fața noastră versiunea noastră din copilărie. Oare tu cum ai vorbi cu tine copil? Ce ți-ai oferi? Ai putea să iubești acel copil?

Deseori, un astfel de exercițiu de imaginație, ne poate pune în contact cu copilul fragil din noi, cel care are nevoie de iubire și siguranță, cel care merită să le primească necondiționat. Fie și acest exercițiu prin care noi înșine, în plan imaginar, ne oferim copilului interior acele lucruri care i-au lipsit în copilărie, este un prim pas pentru a ne apropia de nevoile noastre reale.

De multe ori, un comportament autodistructiv poate apărea și în cazul încurajărilor excesive din partea părinților. Așa cum etichetele negative „ești un neîndemânatic” sau „ești prea fragil/sensibil” nu sunt recomandate, nici cele pozitive, în exces, nu sunt sănătoase. Un copil care va crește convins că este minunat, perfect, centrul universului, extraordinar, se va confrunta cu o lume care va oglindi și defectele lui, neajunsurile, comportamentele negative. Și în acest caz va apărea un conflict. Fie va căuta validări în exces și se va înconjura de persoane de pe urma cărora poate hrăni acest monstru interior, fie se va considera persectutat într-o lume nedreaptă care nu știe să îi aprecieze valoarea (așa cum făcea mama). Sunt și cazuri în care copilul va crește cu dorința de a excela în tot ceea ce face, un perfecționist veșnic anxios în fața eșecului, incapabil să se bucure de propriile realizări sau să își accepte limitele umane, firești.

Importanța corectării acestor comportamente autodistructive pornite dintr-o stimă de sine afectată în copilărie și o necunoaștere a propriilor nevoi este esențială pentru îmbunătățirea, în primul rând, a calității vieții. Oare cum o fi să găsești partenerul potrivit ție? Cum ar fi să înveți să te iubești pentru ceea ce ești și să te accepți exact așa cum ești? Cum ar fi să renunți la perfecționism și să te bucuri de viață?

Cum spuneam, schimbarea nu este ușoară, însă pe acest drum, poți fi însoțit de un specialist care să te ghideze, în primul rând, în contactul cu nevoile și dorințele tale, dar și cu potențialul tău real.

Niciodată nu este târziu să faci o schimbare în bine pentru viața ta,

Anca Maftei