Parenting

Parenting: greșelile unui părinte supraprotector

 

Un părinte supraprotector își manifestă nu doar o grijă exagerată față de binele copilului, ci proiectează asupra lui, propriile frici și temeri. La maturitate, aceste greșeli de parenting, se manifestă prin stimă de sine scăzută, inițiativă slabă și sentiment de neajutorare.

De ce protejăm copilul?

Este bine să ne întrebăm de ce anume protejăm copilul. Firește, ne dorim să îl știm în siguranță și este recomandat ca și el să simtă acest lucru. Dar un mediu securizat înseamnă și libertate de a alege, de a experimenta și de a explora. Un părinte supraprotector, va limita interacțiunea copilului cu mediul, crezând că astfel evită anumite pericole. Dar cât de reale sunt aceste pericole?

Chiar înainte de a deveni părinți este recomandat să mergem în psihoterapie pentru a ne rezolva anumite probleme, frici și axietăți, înainte de a le proiecta asupra copilului. Nu suntem perfecți, iar să fim părinți perfecți nu este un deziderat. În creșterea copilului este important să facem tot ceea ce putem, cum putem mai bine. De aceea, este important să ne vindecăm, întâi, pe noi înșine.

Temerile unui părinte pot veni dintr-o predispoziție către anxietate și gândire catastrofală. Precum în povestea cu drbul de sare, părintele va considera că anticipând potențialel pericole protejează copilul. Deseori, însă, pericolele sunt imaginare, sunt o gândire pesimistă.

Un părinte supraprotector, deopotrivă, își va „ajuta” copilul mai mult decât este cazul, făcând în locul lui de la acțiuni simple, la cele mai complexe. Vedem aici părinții care cred că să alimentezi copilul cu lingurița chiar și la vârsta de 7 ani este un semn de iubire. Că să faci temele în locul lui, înseamnă să îl ajuți sau că să nu îl lași într-o tabără cu colegii, îl protejezi. În realitate, handicapăm copiii sănătoși, needucându-le: reziliența în urma eșecurilor, inițiativa și curiozitatea de a descoperi mediul înconjurător, sociabilitatea și abilitatea de a rezolva probleme. La maturitate, vom avea o persoană fără încredere în propriile abilități, în sine, în capacitatea de a se descurca. Pe scurt, vom avea o replică a comportamentului părintesc, respectiv o persoană cu foarte multe temeri, care va căuta pe cineva care să îl ajute, să facă în locul lui și de care să devină dependent.

Când simțim astfel de nevoi de a prelua foarte multe din sarcinile copilului nostru, este bine să ne întrebăm ce fel de copil vrem să creștem? Totodată, să nu uităm că am făcut acel copil pentru el însuși, pentru a avea o viață proprie. Ce fel de viață credem că ar fi cea mai potrivită pentru el? Una în care este dependent de noi sau în care va căuta alte relații în care să repete dependența? Oare dependența pe care i-o creăm față de noi este menită să ne asigure că nu ne va părăsi? Nu este tot o teamă a noastră?

Greșelile de parenting pot porni chiar și din cele mai bune intenții, iar supraprotecția este una dintre ele. Dacă ne dorim un copil independent, capabil să se descurce singur și cu încredere în forțele proprii, trebuie ca, încă de mic, să îl lăsăm să încerce și să greșească, să găsească singur soluții, potrivite nivelului și abilităților lui,  să experimenteze eșecul dar și frustrarea, pentru a ști mai târziu să gestioneze astfel de emoții.

You Might Also Like