Dezvoltare personala

Emoții necenzurate. De câte ori am văzut propriile emoții drept o problemă?

blocare emotii

De câte ori am văzut propriile emoții drept o problemă? De câte ori nu le-am catalogat în dezirabile sau de evitat? Câți dintre noi nu se luptă să înlăture emoțiile negative, atât de nepotrivite? Să vorbim despre nevoia de a avea emoții necenzurate.

Relația cu noi înșine se bazează pe abilitatea noastră de a accepta cine suntem, de a ne privi cu bunăvoință atunci când corespundem sau nu propriilor standarde. Până la urmă, de unde ne vin aceste standarde? De cele mai multe ori, ele sunt preluate de la cei din jur, încă din copilăria mică, și se cristalizează precum așteptări pe care la maturitate le avem de la propria persoană. Cât de realiste sunt însă?
Încă de mici primim anumite mesaje în legătură cu emoțiile noastre negative: furie, tristețe, supărare, etc. Spunându-ni-se că nu „trebuie” să ne simțim astfel, că nu avem motiv sau că, pur și simplu, nu este „frumos” le etichetăm drept indezirabile și încercăm să le ascundem. La maturitate, fie ne vom simți neadecvați manifestându-le, fie vom încerca să le ascundem, fără a ne întreba ce se ascunde în spatele lor, de ce unele sunt mai intense și cum să nu ne lăsăm ghidați de ele.
Atunci când o emoție este foarte puternică, ea pornește dintr-o nemulțumire, dintr-o problemă neadresată, dintr-o teamă sau din stima de sine scăzută. Ne manifestăm intens acele emoții pe care nu le putem conține, care ne copleșesc și care ajung să ne domine.
Spunem deseori că situația este de așa natură încât să simțim ceea ce simțim. Este adevărat, ne putem simți nervoși, triști sau frustrați, dar dimensiunea emoțiilor este dată de percepția noastră, alterată de propria experiență de viață. Mai exact, la situația prezentă reacționăm cu tot trecutul pe care nu ni l-am rezolvat, de care suntem incapabili să ne despărțim. Teama pe care o resimțim într-o situație neplăcută (de exemplu că vom pierde un job dacă nu acceptăm o nedreptate sau că vom încheia o relație dacă suntem asertivi și spunem ceea ce nu ne place) vine dintr-o stimă de sine scăzută, din neputința de a ne iubi, în primul rând pe noi înșine. Când punem pe seama altora intensitatea trăirilor noastre, le dăm asupra noastră o putere pe care nu o au. Nu ei dețin controlul, ci noi înșine.
Noi nu suntem emoții pozitive sau negative ci suma tuturor emoțiilor. Fiecare emoție este legitimă, în absența lor nu am ști ce ne place și ce ne displace, nu am ști cine suntem. Lupta dintre acestea ne generează disconfort și negarea unei părți esențiale a noastre.
Avem dreptul să experimentăm și emoții negative, iar asta nu ne face mai puțin valoroși. Modul în care le exprimăm în exterior, depinde de abilitatea noastră de a înțelege ce se ascunde în spatele fiecărei emoții și de a exersa metode prin care o exprimăm asertiv. Furia, spre exemplu, este sănătoasă, dar agresivitatea nu.
Emoțiile nu au nevoie de cenzură, ci de acceptare. Construirea stimei de sine se bazează pe acceptare, inclusiv a emoțiilor pe care le etichetăm drept negative.

„Oamenii pot să fie umani, cu fragilități omenești și tot să fie minunați” (Stephen L. Richards)

You Might Also Like