Dezvoltare personala

Emoții toxice? Critic interior? Află că toate acestea nu-ți aparțin

12/08/2018

Cu toții ne confruntăm cu emoții toxice și avem un critic interior care ne judecă aspru pentru ceea ce facem sau gândim. Dar dacă tot acest bagaj pe care îl purtăm cu noi, în realitate, nu ne aparține?

 

Pe pricipiul yin&yang avem un set de emoții pozitive și unul de emoții negative. Nu există bun sau rău ci nevoia de a le accepta deopotrivă. Dacă este simplu să accepți bucuria, entuziasmul sau iubirea, deseori ne luptăm cu furia, dezamăgirea sau suferința. Dar și acestea din urmă ne aparțin în egală măsură, iar dacă încercăm să le negăm, să le ascundem sau să le disimulăm, atunci forța lor va crește și va ajunge să ne guverneze. Emoțiile noastre devin toxice atunci când ne lăsăm manipulați de ele. Atunci când reacționăm impulsiv, controlați de ceea ce simțim, nu ne acordăm atenție nouă și nici trăirilor noastre reale.

Spre exemplu, cu toții știm cum reacționăm într-un conflict cu persoana iubită. Deseori ne înfuriem și poate chiar ajungem la reproșuri pe care nu ar fi trebuit să le facem, spunem lucruri pe care le regretăm apoi sau simțim nevoia de a-l ataca pe celălalt, gândind că astfel, în realitate, ne apărăm. Dar de unde vin aceste reacții? De ce sunt aceste emoții atât de puternice?

Cu toții purtăm cu noi un bagaj emoțional al copilăriei. Suntem rezultatul unei educații care, deseori, chiar și bine intenționată, ne modifică modul nostru natural de a fi. Cât suntem copii, învățăm temerile, fricile, putem simți abandonul chiar dacă părinții rămân în preajmă (dacă sunt distanți, puțin afectuoși, egoiști, autoritari) sau putem gândi că nu suntem valoroși. Toate acestea rezultă în emoții puternice, pe care le preluăm de la părinți, educatori sau îngrijitori. Ele devin ale noastre, le interiorizăm, iar mai târziu își găsesc manifestarea în orice context similar cu ceea ce am trăit în copilărie.

Revenind la cearta cu persoana iubită, oare care este teama cea mai puternică? Aceea că nu te iubește? Cea că te va părăsi? Sau cea de a nu merita să fii iubită și apreciată?

Chiar dacă pare dificil de înțeles, imaginează-ți că aceste emoții nu îți aparțin ci ele au fost educate de mediul și oamenii din jurul tău. Mai departe, este alegerea ta să le recunoști, să le înțelegi și accepți și să te privești cu mai multă îngăduință. Treptat, cu sprijinul psihoterapiei, poți ajunge să nu mai reacționezi sub impulsul lor și nici să nu le mai investești cu atât de multă intensitate.

În egală măsură, avem un critic interior care de cele mai multe ori ne blochează acțiunea sau inițiativa, care ne judecă și ne devalorizează. Fă un prim exercițiu și identifică această voce atunci când apare. Nu trebuie decât să o observi și să o numești. Un al doilea exercițiu, care necesită mai multă cunoaștere de sine și putere de introspecție, este acela de a căuta în trecutul tău a cui este această voce? Oare aveai un părinte extrem de critic sau perfecționist? Sau poate unul foarte protectiv și temător? Oare ceea ce tu îți spui acum prin criticul tău interior nu este tot un ecou al acelei voci care a rămas cu tine?

Mulți dintre noi fac greșeala de a gândi că această voce critică are drept scop motivarea și că neascultând-o devenim delăsători, leneși sau mai puțin competitivi. Alții se tem atât de mult de un eșec încât refuză să încerce, ratând oportunități și ferindu-se astfel… de viață. Criticul interior nu ne dă șansa de a ne descoperi așa cum suntem: vulnerabili, imperfecți, dar capabili de lucruri frumoase și demni de iubire.

Tu cum îți gestionezi emoțiile copleșitoare? Ai învățat să le înțelegi și accepți? Îți recunoști criticul interior?

„Lucrul cel mai înfricoșător este să te accepți pe tine complet” – Carl Gustav Jung

O zi cu zâmbete,

Anca Maftei

 

You Might Also Like