Browsing Category

Parenting

Parenting

Parenting: greșelile unui părinte supraprotector

21/11/2018

 

Un părinte supraprotector își manifestă nu doar o grijă exagerată față de binele copilului, ci proiectează asupra lui, propriile frici și temeri. La maturitate, aceste greșeli de parenting, se manifestă prin stimă de sine scăzută, inițiativă slabă și sentiment de neajutorare.

De ce protejăm copilul?

Este bine să ne întrebăm de ce anume protejăm copilul. Firește, ne dorim să îl știm în siguranță și este recomandat ca și el să simtă acest lucru. Dar un mediu securizat înseamnă și libertate de a alege, de a experimenta și de a explora. Un părinte supraprotector, va limita interacțiunea copilului cu mediul, crezând că astfel evită anumite pericole. Dar cât de reale sunt aceste pericole?

Chiar înainte de a deveni părinți este recomandat să mergem în psihoterapie pentru a ne rezolva anumite probleme, frici și axietăți, înainte de a le proiecta asupra copilului. Nu suntem perfecți, iar să fim părinți perfecți nu este un deziderat. În creșterea copilului este important să facem tot ceea ce putem, cum putem mai bine. De aceea, este important să ne vindecăm, întâi, pe noi înșine.

Temerile unui părinte pot veni dintr-o predispoziție către anxietate și gândire catastrofală. Precum în povestea cu drbul de sare, părintele va considera că anticipând potențialel pericole protejează copilul. Deseori, însă, pericolele sunt imaginare, sunt o gândire pesimistă.

Un părinte supraprotector, deopotrivă, își va „ajuta” copilul mai mult decât este cazul, făcând în locul lui de la acțiuni simple, la cele mai complexe. Vedem aici părinții care cred că să alimentezi copilul cu lingurița chiar și la vârsta de 7 ani este un semn de iubire. Că să faci temele în locul lui, înseamnă să îl ajuți sau că să nu îl lași într-o tabără cu colegii, îl protejezi. În realitate, handicapăm copiii sănătoși, needucându-le: reziliența în urma eșecurilor, inițiativa și curiozitatea de a descoperi mediul înconjurător, sociabilitatea și abilitatea de a rezolva probleme. La maturitate, vom avea o persoană fără încredere în propriile abilități, în sine, în capacitatea de a se descurca. Pe scurt, vom avea o replică a comportamentului părintesc, respectiv o persoană cu foarte multe temeri, care va căuta pe cineva care să îl ajute, să facă în locul lui și de care să devină dependent.

Când simțim astfel de nevoi de a prelua foarte multe din sarcinile copilului nostru, este bine să ne întrebăm ce fel de copil vrem să creștem? Totodată, să nu uităm că am făcut acel copil pentru el însuși, pentru a avea o viață proprie. Ce fel de viață credem că ar fi cea mai potrivită pentru el? Una în care este dependent de noi sau în care va căuta alte relații în care să repete dependența? Oare dependența pe care i-o creăm față de noi este menită să ne asigure că nu ne va părăsi? Nu este tot o teamă a noastră?

Greșelile de parenting pot porni chiar și din cele mai bune intenții, iar supraprotecția este una dintre ele. Dacă ne dorim un copil independent, capabil să se descurce singur și cu încredere în forțele proprii, trebuie ca, încă de mic, să îl lăsăm să încerce și să greșească, să găsească singur soluții, potrivite nivelului și abilităților lui, să experimenteze eșecul dar și frustrarea, pentru a ști mai târziu să gestioneze astfel de emoții.

Parenting

3 sfaturi de parenting pentru echilibrul emoțional al copilului

19/11/2018
3 sfaturi de parenting pentru echilibrul emoțional al copilului

Pentru o viață de adult sănătoasă, echilibrul emoțional al copilului se construiește încă din copilărie. Iată trei sfaturi simple de parenting care ajută copiii să crească armonios.

Petrece timp cu copilul tău

Prezența voastră în aceeași casă, în același timp, nu înseamnă timp acordat copilului. Nici interacțiunile din timpul mesei sau din timpul băilor de seară nu sunt suficiente. Timpul dedicat copilului tău, pentru a fi de calitate sau, mai exact, semnificativ pentru cel mic, trebuie să ia în calcul nevoile, dorințele și așteptările lui. Copilul are nevoie să afle de la părinți că este important și că nevoile lui sunt la fel de importante ca cele ale adulților. Prin urmare, timpul petrecut cu copilul trebuie să fie dedicat acelor activități pe care și le dorește, care îi fac plăcere. Este bine să ne jucăm împreună, să mergem la o plimbare, într-o vizită la un alt copil cu care este prieten sau în oraș la un loc de joacă ori un film pe care dorește să îl vadă. Acest timp pe care i-l dăm este cel mai important. Iar atenția noastră trebuie să îi fie dedicată exclusiv. Acest lucru înseamnă să stăm departe de calculator sau telefon, să evităm să ne împărțim atenția și cu altcineva și să îi demonstrăm cât de important este pentru noi. Astfel, la maturitate, nu va avea neclarități în privința lucrurilor pe care le merită, nu va căuta excesiv validări și nici nu va considera că dorințele sau nevoile lui sunt mai puțin importante. Toate pentru că așa l-am învățat noi.

Învață-l să rezolve probleme

În cazul rezolvării de probleme, părinții pot face greșeala de a-i arăta copilului că acestea sunt sursa de stres și anxietate sau de a le rezolva în locul lui, crezând să astfel îl ajută sau protejează. Pentru ca cel mic să ajungă un adult sănătos, trebuie să învețe de mic să se confrunte cu problemele și să găsească metode să le rezolve, nu să fugă de ele.

Spre exemplu, atunci când este foarte mic, deseori plânge pentru a ne atrage atenția, pentru a obține ceva de la noi. Programul de alimentație noi i-l cunoaștem și, de asemenea, știm să avem grijă să fie curat și uscat, să nu sufere de disconfort. Totuși, atunci când dăm fuga de la primul scâncet, privăm copilul de învățarea unei lecții importante: frustrarea. Nu este un semn de dezinteres sau ignorare a nevoilor copilului dacă nu sărim ca arși când plânge în pătuț. Putem, astfel, să îl ajutăm să înțeleagă, la nivelul puterii lui de percepere, că și frustrarea este un sentiment cu care, de altfel, se va confrunta în viață.

Mai târziu, când nu sărim atunci când ne solicită ajutorul, putem să îl întrebăm pe copil ce soluții găsește, ce resurse are pentru a rezolva o problemă și să intervenim acolo unde este evident că este depășit de situație, nu fără a-i încuraja, de altfel, eforturile depuse.

Învață copilul să înțeleagă emoțiile neplăcute

Există și emoții neplăcute, iar ele sunt sănătoase. De aceea nici nu trebuie să le numim drept „negative”. Emoțiile mai puțin plăcute ne ajută să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine și cuprind în ele informații importante despre noi, ceilalți sau mediul din jur. Așadar, ca părinți, să evităm să spunem copilului „plângi degeaba” sau „ce motive ai tu să fii furios?” sau, și mai rău, mesaje diferențiate pe sexe, precum „este rușine ca un băiat să plângă”. Nu este nicio rușine să ne manifestăm emoțiile, iar cât suntem mici, avem nevoie de adulți pentru a ni le explica pe înțelesul nostru.

Dacă, spre exemplu, copilul plânge pentru că a fost pedepsit de către noi, este recomandat să îl luăm în brațe, să îi spunem că îi înțelegem frustrarea, chiar și că îl iubim și dacă suntem supărați pentru că a încălcat o regulă sau a făcut ceva ce știa că nu este permis. Validarea emoției este importantă, așa cum este validarea lui ca persoană, indiferent de emoția simțită. Ulterior, dacă manifestarea emoției este însoțită de un comportament neadecvat, putem să îl învățăm care este comportamentul potrivit și cum își poate conține emoția respectivă. Nu strică nici să observăm oare de la cine învață manifestarea emoției prin comportamentul respectiv?

Nu există părinți perfecți și, deseori, chiar și cu cele mai bune intenții putem greși. Important este să ne înțelegem propriile greșeli și să învățăm, alături de copilul nostru, să le corectăm pe viitor.