Psihoterapie individuala

Probleme pe care le tratez prin psihoterapie

probleme în căsnicie (conflicte în cuplu, probleme legate de divorț și separare), tulburări alimentare (anorexie nervoasă, bulimie), abuzul de alcool și droguri, depresie sau tulburări bipolare, probleme cronice de sănătate (astm, cancer etc.), pierderea unei persoane apropiate, traume legate de un eveniment, stres profesional, probleme în cuplu, conflicte între părinți și copii, probleme școlare, comunicarea cu alte persoane, probleme legate de carieră și modul în care acestea afectează cuplul, violența domestică, fumat, controlul greutății, managementul stresului, anxietate, fobii, atacuri de panică, depresie, stimă de sine scăzută, tulburări de somn, controlul durerii, disfuncții sexuale

10 beneficii ale psihoterapiei

  1. Găsești soluții pentru dificultățile pe care le ai acum și înveți cum să le depășești singur în viitor.

  2. Îți rezolvi problemele din cuplu și din familie.

  3. Primești părerea obiectivă a unui profesionist despre problemele tale.

  4. Înveți tehnici de eliberare a stresului pe care le poți aplica singur și după ce ai terminat terapia.

  5. Afli mai multe despre tine.

  6. Înveți cum să-ți folosești la maximum resursele.

  7. Înveți cum să comunici eficient.

  8. Înveți cum să-i înțelegi mai bine pe cei din jur.

  9. Ai un partener de discuție care te înțelege și nu te judecă.

  10. Înveți cum să ai mai multă încredere în tine.

Psihoterapie individuală. Te ajut să-ți depășești problemele.

Psihoterapia individuală este o formă de tratament psihologic al dificultăților tale emoționale. Ea presupune stabilirea unei relații între tine și un psiholog care să te ajute să scapi de simptome sau de comportamente care îți dăunează. Psihoterapia poate avea ca scop și dezvoltarea ta personală și valorificarea potențialului tău.

În calitate de psihoterapeut certificat, aplic psihoterapia individuală pentru a ajunge la rezultatele pe care le dorești. Iar pentru ca tu să te simți relaxat și să profiți la maximum de ședințele tale de terapie, relația dintre noi este bazată pe încredere, confidențialitate, respect și acceptare.

Metode validate științific, adaptate nevoilor tale.

Pentru că nevoile fiecărui client sunt diferite, folosesc trei metode de psihoterapie pe care le combin pentru cele mai bune rezultate. Astfel, construim împreună un plan de tratament care să ți se potrivească perfect și care să te ajute cât mai mult.

  1. Metoda cognitiv-comportamentală. Folosită cu rezultate excepționale în întreaga lume.

Spre deosebire de alte feluri de terapie în care explorăm experiențele tale din trecut, în această metodă ne concentrăm pe felul în care tu acționezi și reacționezi în prezent. Terapia cognitiv-comportamentală este de scurtă durată și este orientată către obținerea unor rezultate rapide. Mai mult, după ce termini tratamentul, efectele pozitive ale acestuia se mențin pentru că înveți să aplici singur tehnicile de terapie. Această metodă este recunoscută ca fiind cea mai eficientă pentru că rezultatele sale pot fi măsurate.

  1. Metoda integrativă. Doar ce-i mai bun pentru tine.

Folosind această metodă, integrez în tratamentul tău cele mai potrivite tehnici din toate celelalte metode de terapie. Această metodă de terapie presupune o explorare emoțională mai profundă a dificultăților tale și găsirea celor mai bune căi de a le rezolva.

  1. Hipnoza ericksoniană. Soluțiile vin din interior.

Terapia prin hipnoză este folosită pentru explorarea și gestionarea subconștientului. Acestea permit cunoașterea și combaterea cauzelor inconștiente care generează dificultățile pe care vrei să le depășești. Mai mult, hipnoza ericksoniană este o tehnică eficientă pentru combaterea stresului. În cadrul terapiei te voi învăța o serie de tehnici de relaxare pe care le poți aplica singur și după terminarea tratamentului.

Contactează-mă acum pentru a programa prima noastră întâlnire. Putem discuta fie față în față, fie pe internet sau la telefon.